Predau Krav Maga, artă marțială israeliană de autoapărare, la Tineretului Dojo, în București. Sunt instructor din 2010, format cu Grandmaster Yaron Lichtenstein 9 Dan Krav Maga, și predau din 2016. Am pornit cu două antrenamente pe săptămână. În toți anii ăștia am vorbit cu sute de oameni care căutau o școală de autoapărare și am auzit aceleași întrebări, aceleași confuzii și aceleași povești despre bani și timp pierdut prin săli alese la întâmplare. Așa că am pus aici criteriile pe care le-aș folosi eu dacă aș fi în locul tău. Le poți aplica oricărei săli din București, indiferent de stil. Inclusiv sălii mele.

Bătaie sau autoapărare? Clarifică-ți întâi ce cauți

Prima întrebare nu e despre săli, e despre tine: vrei să înveți să te bați sau vrei să înveți să te aperi? Sună la fel, dar sunt lumi diferite.

Diferența dintre bătaie și autoapărare: în autoapărare închizi conflictul în sub o secundă. Asta înseamnă că obiectivul oricărei tehnici e incapacitarea agresorului după prima lovitură sau, în cel mai rău caz, o apărare urmată imediat de lovitura care incapacitează. Nu schimb de lovituri, nu meci, nu spectacol. De aceea, când te uiți la filmulețele de prezentare ale unei săli, fii atent: dacă vezi schimburi lungi de lovituri, acolo se antrenează altceva. Am scris pe larg despre ce înseamnă self defense real și prin ce diferă de un curs de câteva ore.

Tot aici intră forța. În autoapărare lucrezi pe punctele vitale ale agresorului, iar acolo nu ai nevoie de multă forță. Dacă tehnicile care ți se predau funcționează doar când ești mai puternic decât celălalt, nu e autoapărare.

Un criteriu simplu: ce se întâmplă cu lupta la sol. În autoapărare, solul e ultimul loc în care vrei să fii. Chiar dacă domini lupta acolo, un prieten al agresorului poate veni și îți poate da un șut în cap, iar totul s-a încheiat. O școală serioasă te învață să nu ajungi la sol, iar dacă ai ajuns, să te ridici în prima secundă, nu să câștigi meciul acolo. Meciul există doar în sport.

Și încă ceva: o artă marțială completă de autoapărare include apărări la atac cu cuțit, cu baston și cu pistol. Fără ele, ești pregătit doar pentru agresorul care vine cu mâinile goale. La Școala Bukan de Krav Maga, aceste apărări intră în programă de la centura verde, după minimum doi ani și trei luni de antrenament constant.

Sporturile de contact sunt excelente și le respect, dar dacă regulamentul îți interzice o parte din lovituri, corpul tău nu le va avea antrenate. Strada nu are regulament.

Cine îți predă și pe ce linie vine

Întreabă direct: cine predă la fiecare ședință? Nu cine a deschis sala, nu al cui nume este pe net, ci cine stă efectiv în fața grupei marți seara. La mine răspunsul e simplu: eu, în 97% din cazuri. Restul sunt momentele în care sunt plecat să mă antrenez cu maestrul meu sau sunt în vacanță.

Apoi întreabă pe ce linie vine instructorul. Krav Maga este o artă marțială israeliană, dar „m-am antrenat cu niște israelieni” nu spune nimic. Întrebarea corectă: ce legătură au acei oameni cu Imi Lichtenfeld, fondatorul artei, și cât s-au antrenat cu el? Eu m-am format cu Yaron Lichtenstein, care a fondat în 1977, împreună cu Imi, Școala Bukan din Rehovot, Israel. În poza din acest articol, sub kimono, maestrul meu poartă un tricou cu portretul lui Imi. Linia din care fac parte se poate verifica public, și exact asta trebuie să poți face cu orice școală: să verifici, nu să crezi pe cuvânt.

Cere să vezi diplomele. Semnate de cine, până la ce centură, sub ce entitate. O diplomă care nu poate fi arătată și verificată este o poveste, nu o diplomă.

Un criteriu la care puțini se gândesc: instructorul mai este, la rândul lui, student? Un instructor care nu se mai antrenează cu nimeni a înghețat. Întreabă de câte ori pe an se pregătește cu maeștrii lui, în linia artei pe care o predă, nu în alte ramuri. Eu mă antrenez cu Yaron de fiecare dată când vine în România, de două sau de trei ori pe an, iar uneori merg după el în Spania, Portugalia sau Brazilia. Ultima dată a fost acum câteva luni. Deși sunt unul dintre instructorii vechi, merg și la cursurile pentru instructorii noi, fiindcă de fiecare dată văd un detaliu care îmi scăpase. De data asta a fost la tai sabaki: fundul trebuie să stea pe călcâie, iar dezechilibrul care apare trebuie gestionat. De atunci îl accentuez în sală. Psihologii nu rămân cu diploma în brațe, au nevoie de credite ca să profeseze. Cu instructorii ar trebui să fie la fel. Am diplomele seminariilor și pozele. Întreabă orice instructor același lucru.

Ultimul semnal: câte intervale de antrenament are deschise pe săptămână? Asta arată câtă energie pune omul în ceea ce predă. Eu am pornit în 2016 cu două antrenamente pe săptămână. Astăzi predau la multe intervale, de luni până joi, dimineața și seara, iar joi și după-amiaza.

Citește recenziile ca un detectiv

Numărul de recenzii pe Google contează, dar nu singur. Contează ce scrie în ele și dacă se pot verifica.

Recenziile generice, care ar putea fi despre orice sală din lume, nu spun nimic. Pot fi de la prieteni chemați să dea niște stele, pot fi cumpărate de la oameni care fac din asta un business. Recenziile care contează descriu lucruri concrete, pe care le poți verifica cu ochii tăi.

Testul durează cinci minute, cu telefonul în mână. Deschide pozele sălii. Vezi suprafața de luptă și oameni desculți pe ea? Acum uită-te la fețe: sunt aceiași oameni în toate pozele, făcute parcă în aceeași zi, sau vezi fețe diferite, în zile diferite, de-a lungul timpului? O sală vie lasă urme în timp. O poză de grup aranjată o singură dată, eventual cu prieteni chemați special, nu poate imita asta. Apoi confruntă recenziile cu pozele: la dojo-ul meu, oamenii scriu despre cât de curată și de luminoasă e sala și despre faptul că eu sunt cel care predă. Deschizi pozele și exact asta vezi. Recenzia care se verifică în poze nu se poate cumpăra. Am peste 375 de recenzii cu nota 5 și te invit să le treci exact prin testul ăsta.

Semnele de păcăleală

Rezultate remarcabile în timp foarte scurt. Gândește-te la un exercițiu motric simplu, scrisul: câți ani ți-a luat până ai ajuns să scrii confortabil? Corpul învață în ritmul lui. În linia în care m-am format, timpii minimi între centuri sunt clari: de la alb la galben minimum șase luni, de la galben la portocaliu minimum nouă, de la portocaliu la verde minimum douăsprezece, de la verde la albastru minimum optsprezece, apoi câte minimum doi ani până la maro și de la maro la negru. Adunat, drumul de la alb la negru cere minimum opt ani de antrenament constant, fără tehnici lipsă. Cine îți promite centura neagră în doi ani îți vinde o centură, nu o competență.

La fel, apărarea la cuțit în primul an de antrenament. Nu ai încă reflexele și calmul pentru așa ceva. E spectacol pentru începători, nu pregătire.

Prețul. Vorbesc aici de abonamentul lunar, nu de ședința de probă: proba e făcută să aibă o barieră mică, e normal să coste puțin. Abonamentul este cel care plătește calitatea: instructorul, pregătirea lui continuă, spațiul. Ieftin, mult și bun este o utopie, iar când este vorba de integritatea ta corporală, gândește-te bine dacă îți permiți lipsa de calitate. E ca și cum te-ai urca într-un avion despre al cărui pilot știi că nu e bine pregătit. Sau, mai aproape de meseria noastră: nimeni nu apucă să se plângă de o parașută defectă.

Un site frumos e doar un site frumos. Competența nu se vede în design. Iar în căutările Google, reclama marcată ca sponsorizată îți arată cine a plătit să fie văzut azi; poziția organică și recenziile arată cine a construit încredere în ani. Uită-te la a doua.

Respectul față de artă și verificarea cu ochii tăi

Sunt lucruri care se văd din prima vizită. Pe suprafața de luptă se intră desculț. Instructori sau cursanți încălțați pe suprafață înseamnă o gravă lipsă de respect față de artele marțiale, și îți spune ceva despre tot restul.

Kimonoul alb nu e formalism. Imi Lichtenfeld, mare admirator al lui Jigoro Kano, a preluat din judo kimonoul alb (judogi) și sistemul de centuri. Dincolo de tradiție, are o funcție tehnică: o parte din tehnici folosesc hainele, ieșiri din prize pe haină, controlul agresorului prin propria lui îmbrăcăminte. Fără kimono, acele tehnici nu se pot preda corect.

Iar la final, cel mai bun criteriu: du-te și vezi. Mergi la câteva antrenamente, stai de vorbă cu ceilalți cursanți, pune întrebări incomode. Sunt banii tăi și timpul tău, ai tot dreptul.

Dacă vrei să aplici toate acestea la Tineretului Dojo, ușa este deschisă. Predau cursuri de Krav Maga în București pentru adulți și adolescenți, de la 14 ani, inclusiv autoapărare pentru femei. Ți-am povestit în alt articol cum arată prima ta clasă. Dacă te orientezi mai degrabă după zonă decât după stil, am scris separat ce școală de arte marțiale este la Tineretului, la 8 minute pe jos de metrou Unirii, Timpuri Noi sau Tineretului. Prima ședință costă 50 de lei și se deduce din abonament dacă continui. Scrie-mi pe WhatsApp la +40722225563 și îți răspund eu personal. Vino, uită-te, pune întrebările incomode de mai sus. Întâi mintea, apoi tehnica.